CFR Cluj continuă să se întărească pentru sezonul 2021 – 2022 după venirea lui Marius Șumudică, iar oficialii au adus un om-cheie de la FCSB.
Marius Șumudică și-a dorit ca echipa din Gruia să se întărească pentru a putea câștiga al cincilea titlu consecutiv în Liga 1 și a merge cât mai departe în Champions League, iar oficialii i-au îndeplinit dorința.
După ce i-a adus în Gruia pe Anas Tahiri (26 de ani), Rachid Bouhenna (29 de ani), Jonathan Rodriguez (31 de ani), Cristiano Figueiredo (30 de ani), Daniel Graovac (27 de ani), oficialii campioanei României au adus și un om important de la FCSB.
CFR Cluj a anunțat pe contul oficial de Facebook că a ajuns la un acord cu Bogdan Costicea, cel care va ocupa postul de șef de scouting al Academiei CFR 1907 Cluj.
„Bine ai venit în familia CFR, Bogdan Costicea! Clubul CFR 1907 Cluj anunță oficial numirea lui Bogdan Costicea în postura noului șef de scouting al Academiei CFR 1907 Cluj. Cu o vastă experiență în domeniu, Bogdan Costicea va pune umărul la dezvoltarea clubului CFR. Mult succes și cât mai multe realizări la Campioana României!”, apare în comunicatul emis de CFR Cluj.
Bogdan Costicea a fost un om de bază în mai multe transferuri de juniori pe care le-a făcut FCSB în ultimii ani. Conform GSP.ro, oamenii din fotbal îl consideră pe Bogdan Costicea ca fiind foarte implicat în meseria sa și parcurge anual aproape 120.000 de kilometri prin țară pentru a-i vedea la treabă pe juniori.
Tatăl lui Gabriel Fulga dezvăluita în ianuarie 2021 că fiul său a ales să semneze cu FCSB în detrimentul celor de la Universitatea Craiova deoarece s-a implicat Bogdan Costicea.
„El a mers două săptămâni în probe acolo, i-a plăcut și a vrut să rămână la FCSB. Bineînțeles, cei de la Craiova au intrat pe fir, dar ce să vă spun mai de atât, el a ales să joace la FCSB. A fost o hotărâre bună. Clubul l-a dorit prin vocea domnului Bogdan Costicea. El a insistat”, spunea tatăl fotbalistului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER